luni, 9 martie 2015

Ce sanctiuni risca angajatorul care incalca regimul de protectie a maternitatii la locul de munca si cine poate aplica aceste sanctiuni




OUG 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă prevede că protecţia maternităţii reprezintă protecţia sănătăţii şi/sau securităţii salariatelor gravide şi/sau mame la locurile lor de muncă. Art. 27 din actul normativ mai sus menţionat enumeră sancţiunile aplicabile in cazul nerespectării prevederilor privind protecţia maternităţii.

Astfel, incălcarea următoarelor dispoziţii constituie contravenţie şi se sancţionează astfel:
    a) încălcarea dispoziţiilor privind obligatia angajatorului de a adopta măsurile necesare, astfel încât să prevină expunerea salariatelor la riscuri ce le pot afecta sănătatea şi securitatea si ca acestea să nu fie constrânse să efectueze o muncă dăunătoare sănătăţii sau stării lor de graviditate ori copilului nou-născut, după caz, privind obligatia angajatorului ca pentru toate activităţile susceptibile să prezinte un risc specific de expunere la agenţi, procedee şi condiţii de muncă, să evalueze anual, precum şi la orice modificare a condiţiilor de muncă natura, gradul şi durata expunerii salariatelor, în scopul determinării oricărui risc pentru securitatea sau sănătatea lor şi oricărei repercusiuni asupra sarcinii ori alăptării, sa consemneze rezultate evaluarii în rapoarte scrise, să înmâneze o copie sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor si sa informeze în scris salariatele asupra rezultatelor evaluării privind riscurile la care pot fi supuse la locurile lor de muncă, precum şi asupra drepturilor lor legale, privind obligatia angajatorului care a fost anunţat în scris de către o salariată că este gravidă, a născut recent sau alăptează acesta de a instiinta medicul de medicina muncii, precum şi inspectoratul teritorial de muncă pe a cărui rază îşi desfăşoară activitatea, privind obligaţia angajatorului de a păstra confidenţialitatea asupra stării de graviditate a salariatei, privind obligatia angajatorului de a modifica locul de muncă respectiv, astfel încât să li se asigure salariatelor gravide sau care au nascut recent, la intervale regulate de timp, pauze şi amenajări pentru repaus în poziţie şezândă sau, respectiv, pentru mişcare, priving obligatia angajatorului de a acorda salariatelor care alăptează, în cursul programului de lucru, două pauze pentru alăptare de câte o oră fiecare, până la împlinirea vârstei de un an a copilului, sau, la cererea salariatelor, înlocuirea pauzeor pentru alăptare cu reducerea duratei normale a timpului de muncă cu două ore zilnic, privind obligatia angajatorului de a include in regulamentele interne ale unităţilor măsuri privind igiena, protecţia sănătăţii şi securitatea în muncă a acestora, în conformitate cu actele normative în vigoare, cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei;
    b) încălcarea dispoziţiilor privind obligatia angajatorului de a modifica în mod corespunzător condiţiile şi/sau orarul de muncă aferent salariatelor care sunt gravide, au născut recent sau alăptează, sau, dacă nu este posibil, de a le repartiza la alt loc de muncă fără riscuri pentru sănătatea sau securitatea lor, conform recomandării medicului de medicina muncii sau a medicului de familie, cu menţinerea veniturilor salariale, privind obligatia angajatorului, sau, daca nu este posibil, de a acorda concediu de risc maternal, înainte de data solicitării concediului de maternitate, stabilit potrivit reglementărilor legale privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, salariatelor gravide si după data revenirii din concediul postnatal obligatoriu, salariatelor care au născut recent sau alăptează, în cazul în care nu solicită concediul şi indemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la 3 ani, privind obligatia angajatorului de a reduce cu ¼  durata normale de muncă, cu menţinerea veniturilor salariale, suportate integral din fondul de salarii al angajatorului, potrivit reglementărilor legale privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, pentru salariata gravidă care nu poate îndeplini durata normală de muncă din motive de sănătate, a sa sau a fătului său, privind obligatia angajatorului de a nu obliga salariatele gravide, care au nascut recent ori care alapteaza să desfăşoare muncă de noapte si de a transfera aceste salariate, in cazul în care sănătatea le este afectată de munca de noapte, la un loc de muncă de zi, cu menţinerea salariului de bază brut lunar, privind obligatia angajatorului de a nu  dispune încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul salariatei care este gravida, a nascut recent sau alapteaza, din motive care au legătură directă cu starea sa, al salariatei care se află în concediu de risc maternal, concediu de maternitate, concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, în vârstă de până la 3 ani ori concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, în vârstă de până la 18 ani, si cu până la 6 luni după revenirea salariatei în unitate, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor contravenţionale corespunzătoare se fac de către inspectorii de muncă, de către personalul împuternicit al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, de personalul împuternicit din casele judeţene de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale si de personalul împuternicit din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.

Despre autor
Dana Ionescu este Legal Manager al Adecco, avand peste 15 ani de experienta in domeniul juridic. Este specializata in legislatia muncii, acoperind aspecte legate de contracte colective de munca, regulamente si politici interne, contracte individuale de munca, restructurari si transferuri de personal. Are o vasta experienta in dreptul contractual, acordand si consultanta in proceduri de negociere, conciliere si recuperare de debite. A fost implicata in tranzactii complexe cu privire la capitalul social, detinand cunostinte temeinice privind dreptul societar.

Contact:
Dana Ionescu | Legal Manager
Mob: + 40 721188450

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu