luni, 4 august 2014

Noua lege a voluntariatului

Începând cu data de 26.07.2014, intră în vigoare noua lege a voluntariatului. Potrivit legii, voluntariatul reprezintă participarea voluntarului persoană fizică la activităţi de interes public desfăşurate în folosul altor persoane sau al societăţii, organizate de către persoane juridice de drept public sau de drept privat, fără remuneraţie, individual sau în grup. Activitătile de voluntariat pot fi organizate numai de persoane juridice de drept public sau de drept privat fără scop lucrativ.

Voluntariatul se desfăşoară pe baza unui contract încheiat în formă scrisă, în limba română, între voluntar şi organizaţia-gazdă. Activitatea de voluntariat se consideră experienţă profesională şi/sau în specialitate, în funcţie de tipul activităţii, dacă aceasta este realizată în domeniul studiilor absolvite. Pe durata perioadei activităţii de voluntariat, precum şi la încheierea activităţii de voluntariat, organizaţia-gazdă, la cererea voluntarului, eliberează un certificat de voluntariat la care este anexat un raport de activitate.

Denunţarea unilaterală a contractului de voluntariat are loc la iniţiativa oricăreia dintre părţi, care se comunică şi se motivează în scris. Condiţiile denunţării se stabilesc prin contractul de voluntariat, termenul de preaviz fiind de 15 zile.


Răspunderea pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului de voluntariat este supusă prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare.


Dana Ionescu
este Legal Manager la Adecco România

Modificari privind privind acordarea tichetelor de vacanţă

Rămânem în sfera subiectelor de vacanță. 

Potrivit legii nr. 94/2014 pentru aprobarea OUG nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanţă, publicată în data de 03.07.2014, sintagma "tichet de vacanţă" se înlocuieşte cu sintagma "voucher de vacanţă". Nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaţilor sub formă de vouchere de vacanţă rămane neschimbat, respectiv contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal.

Prestarea serviciilor achiziţionate prin intermediul voucherelor de vacanţă se face în unităţi turistice, autorizate de Autoritatea Naţională pentru Turism. Voucherul de vacanţă are perioadă de valabilitate până la data de 31 decembrie a anului în care a fost emis. Voucherele de vacanţă se emit numai în sistem on-line.


Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei acceptarea de către unitatea afiliată spre comercializare a voucherelor de vacanţă de către alte persoane decât titularul voucherului de vacanţă. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei acceptarea de către unitatea afiliată spre comercializare a voucherelor de vacanţă de către alte persoane decât titularul voucherului de vacanţă.


Dana Ionescu
este Legal Manager la Adecco România


O noua zi libera pentru angajati

Legea nr. 91/2014, publicată în 03.07.2014, introduce o nouă zi liberă pentru anumiţi angajaţi. 

Ziua lucrătoare liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului se acordă în condiţiile prevăzute de prezenta lege, în scopul de a asigura posibilitatea părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copilului de a verifica anual starea de sănătate a acestuia. Titularii dreptului la liber sunt părinţii, respectiv reprezentanţii legali ai copilului, asiguraţi în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat. Sunt consideraţi copii minori aflaţi în îngrijirea şi întreţinerea părinţilor sau a reprezentanţilor legali cei cu vârste cuprinse între 0 - 18 ani.

Ziua liberă se acordă fără obligaţia angajatorului de a plăti drepturile salariale aferente. Liberul se acordă la cererea unuia dintre părinţi, la alegere, respectiv a reprezentantului legal al copilului, justificat ulterior cu acte doveditoare din partea medicului de familie al copilului, din care să rezulte controlul medical efectuat. 

Cererea părintelui, respectiv a reprezentantului legal al copilului va fi depusă cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de vizita la medic şi va fi însoţită de o declaraţie pe propria răspundere că în anul respectiv celălalt părinte sau reprezentant legal nu a solicitat ziua lucrătoare liberă şi nici nu o va solicita. În cazul în care niciunul dintre părinţi, respectiv dintre reprezentanţii legali ai copilului nu va solicita ziua lucrătoare liberă, aceasta nu se va reporta în anul viitor calendaristic.

Pentru familiile sau persoanele cu 2 copii se acordă tot o zi lucrătoare liberă pe an, pentru îngrijirea sănătăţii copiilor, ca şi în cazul unui singur copil. Pentru familiile sau persoanele cu 3 sau mai mulţi copii se acordă două zile lucrătoare libere pe an, consecutive sau separate, după cum decide angajatorul.


Nerespectarea de către angajatori a prevederilor acestui actului normativ constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 1.500 lei.

Dana Ionescu
este Legal Manager la Adecco Romania